De ce s-a plans la lansare?…”Cele mai importante 20 de secunde”
In sfarsit aproape s-a incheiat o luna nebuna pentru mine si ma pot aseza sa scriu ceva pe blog. S-au intamplat atatea lucruri ca nu ma aflu in criza de subiecte:)
Cristina Raducu imi minteste sa scriu ceva despre lansare. Prietena mea Simona si fosta studenta:) (vezi blogroll shimmo.blogspot.com) a scris deja pe blogul ei atat de elogios despre asta ca aproape m-a facut sa rosesc, deci ar trebui sa spun si eu ceva despre lansarea primei mele carti: “Cele mai importante 20 de secunde. Competenta in comunicarea nonverbala”.
A fost o lansare cu emotii….am plans…nu prea mi se intampla asta in public. Si ce este si mai grav este faptul ca i-am facut si pe altii sa aiba lacrimi in ochi. Nu mi-am dorit asta, dar multi dupa lansare mi-au spus ca am reusit sa le transmit atata emotie ca la final le-am smuls o lacrima. Chiar nu am realizat ca am avut un asa impact asupra audientei destul de numeroase si oarecum diverse: colegi de la facultatea de Comunicare si de la Facultatea de Sociologie, toti membrii fondatori ai Clubului de Psihosociologie, studenti din anul I si III si fost studenti, de care sunt astazi foarte foarte mandra. De fapt, daca ma gandesc bine, au fost mai multi fosti studenti decat actuali studenti, ceea ce este un pic paradoxal. Cand am analizat mai bine mi-am dat seama ca de fapt o lansare de carte este in general un lucru putin atractiv pentru publicul foarte tanar (asa, in anul I) si mult mai interesanta pentru publicul ceva mai avansat in viata si cu aspiratii profesionale mai bine conturate.
De ce s-a plans la lansare? Pentru ca am vorbit despre trei oameni din viata mea care au influentat aparitia acestei carti: un profesor de scoala generala, unul de liceu si unul de facultate si pentru ca sigur cei prezenti au identificat cel putin trei oameni similari in viata lor care au avut un cuvant de spus pentru ceea ce sunt eiacum. Si apoi cine ii mai pomeneste pe profesorii din generala?….Sunt uitati in negura timpului si totusi ei sunt singurii fara de care nu poti sa scrii o carte : cum sa scrii e un lucru pe care nu-l poti invata decat la timpul lui.
Totusi, nu ma asteptam ca impactul emotional sa fie atat puternic. Aproape ca mi-am reprosat lacrimile audientei.
Am decis sa schimb discursul sa va prezint o abordarea mai realista si mai putin ‘lacrimogerna’ asupra lansarii cartii: cea a bunicii mele aflata intr-un sat de munte ….departe de orice librarie unde s-ar putea gasi cartea aceasta.
Asadar- conversatie despre lansarea de carte cu bunica mea:
Eu: “Am scris o carte mamaie!”
Bunica: ” Ai stiut?”
Eu: “Am stiut!”
Bunica: ” Ce-ai sa faci cu ea?”
Eu: ” O sa fie in librarii.. lumea o sa cumpere”
Bunica: “Cine sa cumpere asa ceva?”
Eu, oarecum dezamagita: ” Ai dreptate, probabil nu sa-o cumpere nimeni”
Bunica: “Atunci la ce ai mai scris-o?”
A fost cea mai frumoasa conversatie de lansare posibila…in realismul si simplitatea ei.
Cei trei mentori pe care i-ati mentionat ma trimit cu gandul la filmul “Invazia Barbarilor” pe care l-am vizionat de curand sub obladuirea domnului profesor Carlan.Discutia de lansare este fascinanta printre altele datorita replicii “Ai stiut”.Ce ascunde?:)
Proiecte frumoase in continuare!
Cristina Raducu — May 27, 2009 @ 1:24 pm
Nu stiu ce ascunde Cristina, dar ai dreptate e profund fiindca pentru a scrie o carte nu ai nevoie doar de subiectul ei… trebuie sa stii sa scrii. Fara falsa modestie spun ca mai am de invatat sa scriu:)
Loredana Ivan — May 28, 2009 @ 11:48 am
Felicitari! Ma bucur ca de curand ti-am gasit blogul si asa mai aflu lucruri faine despre tine
Daca stiam de lansare veneam si eu, printre fostii studenti:-)
Discutia cu bunica ta e exact ca discutiile pe care le am eu cu bunica-mea: absolut geniala!
O sa cumpar cartea cat de curand.
Veronica — June 1, 2009 @ 9:10 pm
Salutare Veronica…e bine sa mai ai adresele de email ale fosilor studenti:) si sa mai stii ce fac
Loredana Ivan — June 3, 2009 @ 10:27 am