Comunicare nonverbala

Despre Garfinkel, creatorul etnometodologiei,  o paradigma care isi propune sa dezvaluie modul in care indivizii, in interactiunile lor, dau sens  realitatii in care traiesc, se spune ca ar fi condus tot felul de experimente ‘ciudate’ cu studentii sai pentru a-i face pe  acestia sa recunoasca valoarea normelor nescrise de interactiune: spre exemplu ca i-ar f i rugat sa se apropie de necunoscuti  pe strada la o distanta mai mica de 40 de cm sau sa ceara  voie membrilor familei sa se aseze pe scaun in propria casa. 

Ma intreb ce ar crede Garfinkel (care dupa toate informatiile este inca in viata, desi nu mai preda) despre  vorbitul la telefonul mobil in public.  Este vorba despre acele conversatii cu iz privat, ale altora despre care habar nu avem cine sunt,  pe care suntem obligati sau  privilegiati sa le ascultam cand calatorim cu mijloacele de transport in comun si nu numai.

O conversatie de acest timp incepe invariabil cu sintagma “Alo….sunt in metrou” semnaland interlocutorului de la capatul “firului” ca intimitatea conversatiei  trebuie restrictionata la spatiul public in care subiectul se afla ‘pentru moment’. Ce urmeaza insa…subietul parca transfigurat, cu telefonul mobil la ureche, se transpune intr-un spatiu privat imaginar, facand pratic abstractie de ochii curiosi care il inconjoara si incepe o conversatie despre petreceri, salarii, mutrele sefului, durerea de stomac a copilului, adica exact ce setea noastra telenovelistica vrea sa auda. Conversatiile private  transpuse public in mijloacele de transport sunt asemenea unei reviste mondene pe care o citesti insa gratis, pana la urmatoarea statie si care, cu regret trebuie sa o inchizi, intrebandu-te cum arata continuarea.

De cele mai mult ori, artizaniui acestui spectacol hilar gesticuleaza intens, incercand sa substituie prin gesturi  absenta reala interlocutorului, se unita fix inainte su in jos si sunt total neinteresati de reactiile celor din jur. Auditoriul aproape participa la conversatie: priveste lateral cand subiectul nostru spune lucruri cu care este  de acord sau ridica usor vocea, da usor din cap a  aprobare daca  subiectul atinge teme care-l preocupa, studiaza atent vestimentatia si gestica individului, profitand de  lipsa sa din ’scena reala’   Auditoriu este capabil inca de la taraitul nervos al soneriei sa prevada sau macar sa incerce sa prevada despre ce conversatie va fi vorba. Spre exemplu, o duduita aranjata, excesiv de atenta la detaliile vestimentare a surprins deunazi cand la soneria telefonului a aparut o manea cam suparata. Publicul a privit surprins, parca nevenindu-i sa creada modul in care  duduia ducea mana la poseta si deschidea energic telefonul. Reprobator au intorca capul, desi au ascutit urechile.

Altadata soneria neasteptata a telefonului provoaca zambete ironice ca in cazul unui batranel care a ales o melodie  strengareasca sau consternare cand lucrurile scapa de sub control si aproape actorul nostru uita  total ca este in metrou anagajandu-se intr-o conversatie furioasa, cu inrosirea pielii si tremurul nervos al bratelor. In acest caz, parca auditoriul  ar dori un alt repertoiu. Se privesc cu intelegere unii pe altii, starngand  din buze dezaprobator.

Cel mai mult ne plac actorii care creeaza un oarecare conflict: spre exemplu cei care desi aflandu-se, spre exemplu, la Piata Unirii spun interlocutorului ca sunt  la birou. Subiectul se uita de  data aceasta fugitiv la public, parca vrand sa se scuze pentru minciuna nevinovata, iar coborarea brusca a vocii este semn ca  prezenta publicului il irita i il face sa resimta disconfort. El poate incerca si o tactica mai agresiva, privind insistent catre ‘acuzatorii sai’ care, in mod normal ar trebui a joace in continuare rolul ‘neantentiei’. Arar si in  subiecte cu totul ‘nevinovate’ publicul isi recunoaste interesul pentru conversatia actorului: “V-am auzit vorbind despre…..cred ca ar trbui sa coborati la urmatoarea”

Sper ca ati observat ca sunt un calator obisnuit  cu metroul….ii astept pe cei care sunt ‘impatimiti’ ai altor mijloace de transport sa participe la “etnometodologia telefonului mobil”

Am descoperit cu incantare la recentul BOOKFEST o noua carte semnata Jean-Claude Kaufmann. Kaufmann este sociolog francez, preda la Universitatea din Sorbona si a reusit, prin cartile sale, sa arate ca se poate scrie  sociologie si “altfel”, pentru publicul larg, mai aproape de stilul romanelor de introspectie fara insa a parasi taramul stiintei.

L-am cunoscut la Bucuresti in 2007 cand a lansat o carte surprinzatoare “Prima dimineata de dupa”. Am fost onorata sa vorbesc despre cartea lui si mai ales muta de admiratie in fata simplitatii fara egal a autorului si autenticitatii sale.

Ce are Kaufmann atat de special?  Scrie  spumos, foloseste subiecte inedite: prima relatie sexuala si prima dimineata dupa asta, plaja sanilor goi, femeia singura in asteptarea printului charmant. Sunt subiecte care par de la sine clarificate, dar care ascund  reguli de interactiune subtile si carora, citind, le recunoastem existenta.

La o prima lectura asta frapeaza, dar Kaufmann a reusit sa scrie carti de populaizare a stiintei fara sa cada in derizoriu, fara sa fie simpe retete de viata presarate cu exemple excentrice, asta este marele sau merit. Spre exemplu, va vine sa credeti sau nu “Prima dimineata de dupa” este in realitate o carte exemplara de metodologie fiindca in substrat ne arata, celor care vrem sa stim, cum putem folosi interviul comprehensiv pentru un subiect de cercetare. Cartile de metodologie sunt atat de seci, incat cuvantul insusi “metodologie” ne infioara. El reuseste aproape imposibilul: sa  scrie o carte de metodologie care sa poata fi citita cu pofta de oricine. Este ca si cum cineva ar scrie o carte despre ecuatii matematice de gradul doi pe care am citi-o pe nerasuflate….si nu spun ca nu s-ar putea face asta.

Asadar, Femeia singura si printul frumos,  o aparitie asteptata dupa Sociologia sanilor goi si Prima dimineat de dupa,  este una dintre cartile despre noi femeile scrisa cu o profunzime uimitoare, din nou, de un barbat.

“O femeie din trei traieste astazi fara partener. Intrega planeta este cuprinsa de acest fenomen, care are o ingrijoratoare tendinta de extindere [...] La inceput e nevoia de libertate: lungi dimineti de duminica petrecute in pat cu o carte, intalniri cu prietenele, iesiri in cluburi, intalniri de o noapte [...] Rezistand mai usor sau mai greu ‘degetului acuzator ‘ al societatii care le considera ‘ciudate’, tradarii prietenelor care se casatoresc, ele isi continua viata visand la marea dragoste pentru care uneori nu au timp, alteori nu au curaj. Unde au disparut acei barbati alaturi de care se visau? Unde este Fat-Frumosul care intr-o vreme parea atat de aproape?”