Multa lume m-a intrebat “Pana la urma, despre ce este cartea asta?”. E greu sa raspunzi intr-o propozitie dar cei care intreaba au dreptate - daca nu poti lamuri intr-o propozitie continutul ei…ce garantie ar putea avea ca merita sa citesti textul?
M-am uitat zilele trecute ca Diana Cismaru (http://dianacismaru.wordpress.com), colega de breasla, imi ura bun venit in blogosfera si se mira oarecum de faptul ca am indraznit sa-mi fac un blog dupa ce intr-o discutie neoficiala, cam anul trecut, am facut cu ou si cu otet blogurile. Mi-am amintit discutia si marturisesc: am urat blogurile.
O carte care a facut… cel putin valva
In 10 martie 2009, a avut loc cea mai recenta actiune Clubului de Psihosociologie, lansarea lucrarii:
Rusinea si vinotia in spatiul public. Pentru o sociologie a emotiilor, aparuta la Editura Humanitas, sub coordonarea profesorului Chelcea, care a reunit in principal contributii ale membrilor Clubului, rezultate in urma unui proiect de cercetare de trei ani.
Ajungand anul acesta la peste 300 de studenti inscrisi la cele doua cursuri optionale de comunicare nonverbala pe care le predau, m-am gandit ca n-ar fi rau sa dezbatem subiectul in extenso intr-un loc care sa nu fie atat de formal ca un curs academic, dar nici atat de trivial ca un colt de strada sau ca una dintre brosurile care ne promit, asemenea unor profeti falsi, ca ne vor invata cei 10 pasi de cucerire nonverbala a celor din jur.
Asadar, subiecte din aria comportamentului nonverbal, temeri si lucruri care ne intriga, carti care merita si cele care nu, putem face blogul asta impreuna, cei atinsi de mirajul comunicarii nonverbale.
Astept interventia studentilor fosti si actuali si a celor carora le plac drumetiile fara cuvinte, cu atent spirit de observatie si oarecare nevoie de stiinta.
Daca vreti sa studiati comunicarea nonverbala, mergeti cu trenul! Acum un an, am avut revelatia mirajului comunicarii nonverbale de care vorbesc. Un batranel simpatic si fara voia lui coleg de compartiment m-a intrebat cu ce ma ocup. Urasc intrebarea asta fiindca oamenii devin brusc mai studiati, daca le spui ca esti profesor. Am spus totusi ca predau un curs de comununicare nonverbala. Replica - deci dumnevoastra va ocupati de persoanele surdomute -. Nu m-am gandit ca ar fi putut fi interpretat asa, dar era posibil. Remarca era de un realism lipsit de orice forma de miraj. Studentii mei au zambit ironic la auzul intamplarii. Si pana la urma am realizat ca exista o generatie neatinsa de mirajul comunicarii nonverbale si alta care traieste sub zodia ei.
Ce ne-a facut sa ne intoarcem brusc spre aceasta latura a fiintei noastre sociale? Ce speram sa aflam despre noi sau despre ceilalti odata ajunsi pe acest taram al fagaduintei nonverbale?
