Comunicare nonverbala

Despre Garfinkel, creatorul etnometodologiei,  o paradigma care isi propune sa dezvaluie modul in care indivizii, in interactiunile lor, dau sens  realitatii in care traiesc, se spune ca ar fi condus tot felul de experimente ‘ciudate’ cu studentii sai pentru a-i face pe  acestia sa recunoasca valoarea normelor nescrise de interactiune: spre exemplu ca i-ar f i rugat sa se apropie de necunoscuti  pe strada la o distanta mai mica de 40 de cm sau sa ceara  voie membrilor familei sa se aseze pe scaun in propria casa. 

Ma intreb ce ar crede Garfinkel (care dupa toate informatiile este inca in viata, desi nu mai preda) despre  vorbitul la telefonul mobil in public.  Este vorba despre acele conversatii cu iz privat, ale altora despre care habar nu avem cine sunt,  pe care suntem obligati sau  privilegiati sa le ascultam cand calatorim cu mijloacele de transport in comun si nu numai.

O conversatie de acest timp incepe invariabil cu sintagma “Alo….sunt in metrou” semnaland interlocutorului de la capatul “firului” ca intimitatea conversatiei  trebuie restrictionata la spatiul public in care subiectul se afla ‘pentru moment’. Ce urmeaza insa…subietul parca transfigurat, cu telefonul mobil la ureche, se transpune intr-un spatiu privat imaginar, facand pratic abstractie de ochii curiosi care il inconjoara si incepe o conversatie despre petreceri, salarii, mutrele sefului, durerea de stomac a copilului, adica exact ce setea noastra telenovelistica vrea sa auda. Conversatiile private  transpuse public in mijloacele de transport sunt asemenea unei reviste mondene pe care o citesti insa gratis, pana la urmatoarea statie si care, cu regret trebuie sa o inchizi, intrebandu-te cum arata continuarea.

De cele mai mult ori, artizaniui acestui spectacol hilar gesticuleaza intens, incercand sa substituie prin gesturi  absenta reala interlocutorului, se unita fix inainte su in jos si sunt total neinteresati de reactiile celor din jur. Auditoriul aproape participa la conversatie: priveste lateral cand subiectul nostru spune lucruri cu care este  de acord sau ridica usor vocea, da usor din cap a  aprobare daca  subiectul atinge teme care-l preocupa, studiaza atent vestimentatia si gestica individului, profitand de  lipsa sa din ’scena reala’   Auditoriu este capabil inca de la taraitul nervos al soneriei sa prevada sau macar sa incerce sa prevada despre ce conversatie va fi vorba. Spre exemplu, o duduita aranjata, excesiv de atenta la detaliile vestimentare a surprins deunazi cand la soneria telefonului a aparut o manea cam suparata. Publicul a privit surprins, parca nevenindu-i sa creada modul in care  duduia ducea mana la poseta si deschidea energic telefonul. Reprobator au intorca capul, desi au ascutit urechile.

Altadata soneria neasteptata a telefonului provoaca zambete ironice ca in cazul unui batranel care a ales o melodie  strengareasca sau consternare cand lucrurile scapa de sub control si aproape actorul nostru uita  total ca este in metrou anagajandu-se intr-o conversatie furioasa, cu inrosirea pielii si tremurul nervos al bratelor. In acest caz, parca auditoriul  ar dori un alt repertoiu. Se privesc cu intelegere unii pe altii, starngand  din buze dezaprobator.

Cel mai mult ne plac actorii care creeaza un oarecare conflict: spre exemplu cei care desi aflandu-se, spre exemplu, la Piata Unirii spun interlocutorului ca sunt  la birou. Subiectul se uita de  data aceasta fugitiv la public, parca vrand sa se scuze pentru minciuna nevinovata, iar coborarea brusca a vocii este semn ca  prezenta publicului il irita i il face sa resimta disconfort. El poate incerca si o tactica mai agresiva, privind insistent catre ‘acuzatorii sai’ care, in mod normal ar trebui a joace in continuare rolul ‘neantentiei’. Arar si in  subiecte cu totul ‘nevinovate’ publicul isi recunoaste interesul pentru conversatia actorului: “V-am auzit vorbind despre…..cred ca ar trbui sa coborati la urmatoarea”

Sper ca ati observat ca sunt un calator obisnuit  cu metroul….ii astept pe cei care sunt ‘impatimiti’ ai altor mijloace de transport sa participe la “etnometodologia telefonului mobil”

Sensul cuvantului skyline  aveam sa-l cunosc abia cand am ajuns la Chicago. Prima senzatie este de infricosare, alienarea si nevoie urgenta de evadare. Mergand printre blocurile intre 24 si 45 de etaje, privesti intr-un  mod aparte micimea fiintei umane. E intr-un fel aceeasi senzatie pe care o ai cand esti in avion si  vezi de acolo de sus oameni mici, miscandu-se haotic pe sosele, ca bulele de hidrogen intr-un pahar Berzelius, numai ca de data asta invers. Daca in avion ai un sentiment aproape demiurgic, privind de sus natura umana miscandu-se in neinsemnatatea ei, zgaraie norii iti provoaca senzatia particulei de hidrogent mestecata in pahar.

(more…)

In  sfarsit am ragaz sa ma asez la calculator si vorbesc despre o intalnire care  avut loc la inceputul acestei luni, aceea cu, pentru mine, profesorul Joe Navarro.
Pentru multi, Joe Navarro este un fost agent FBI, care a activat mai bine de 25 de ani incercand sa prinda  “cu minciuna” infractori periculosi. Pe baza acestei reputatii  tine astazi conferinte in intreaga lume, celor care au interes sa-l asculte  si sa se familiarizeze cu ceea ce el pretinde a fi “un sistem propriu de decodificare a mincinosilor” bazandu-se pe elemente nonverbale. (more…)

Clubul de Psihosociologie s-a nascut in 2003, la intiativa profesorului Septimiu Chelcea si a reunit cativa membri fondatori dintre cadrele didactice si dotoranzii care activau la acea vreme, sau au activat in anii urmatori in domeniul psihologiei sociale: Gabriel Jderu, Andreea Bobb, Alina Duduciuc, Fidelie Kalambayi, Radu Malureanu, Loredana Dumitrascu, Alexandru Zodieru si, cu mandrie spun - subsemnata. (more…)